J. Ființa sexuală – Kenzaburō Ōe

luni, 2 martie 2015


Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii (1958), romanul de debut al lui Kenzaburō Ōe, mi-a trezit apetitul pentru lucrările mature ale scriitorului japonez, însă nu am ajuns prea departe în timp: J. Ființa sexuală a apărut în 1963, când autorul avea 28 de ani. Din câte am aflat de pe Wikipedia, perioada 1961-1964 a însemnat pentru Ōe trecerea de la temele preponderent sexuale la cele care explorează violența din societatea marginală, însă romanul de față pare să le îmbine pe amândouă: un sex ostentativ, uneori extrem, și o violență surdă, de multe ori aflată în fundal, de unde izbucnește la răstimpuri.

În prima parte a romanului, șapte oameni (J, soția și sora lui, un poet, un actor, o cântăreață de jazz și un cameraman) se îndreaptă spre casa de vacanță a lui J pentru a filma un scurtmetraj. Este noapte, iar o amenințare abia simțită plutește în aer. Într-un cătun din apropiere, femeile și bătrânii s-au adunat în fața casei unei femei adultere, pentru a o umili printr-o polarizare tacită și colectivă a furiei lor. Mai târziu, în cabană, cei șapte oameni - care evoluează ca pe o scenă de teatru - sunt urmăriți de un martor ascuns și tăcut.

Ōe ne propulsează într-o lume decadentă și puternic sexualizată: cei șapte beau încontinuu și și-o trag aproape în văzul tuturor, inclusiv J și cântăreața nimfomană care umblă mai mult goală. Soția lui J, Mitsuko, se ascunde în spatele frigidității pentru a-și proteja pasiunea arzătoare pentru film; ea își reneagă sexualitatea pentru a se elibera de constrângerile feminității (orgasmul, gelozia) și a deveni o artistă liberă. Deși J apare drept protagonistul implicit, la început el este pierdut printre celelalte personaje, fără a ieși în evidență cu ceva. Totuși, ne dăm seama treptat că bărbatul se află în centrul acelui grup, dominându-și prietenii nu prin carismă și popularitate, ci prin bogăție și influență. Legați de J prin firele invizibile ale unei false prietenii, cei șase sunt stăpâniți de sentimente ambigue și instabile, iar ostilitatea se insinuează repede în relațiile dintre ei. 

J este un tânăr bogat care visează la un micro-univers sexual perfect, singurul care poate conferi un sens vieții lui. Însă J este laș, se teme de scandal și este urmărit de repercusiunile pe care alegerile din trecut le-au avut asupra primei lui soții. J vrea să transforme sentimentul de vinovăție într-o afirmare legitimă a sinelui, însă el se ascunde, cum de fapt se ascund toți cei din jurul lui: Și-au dat seama că, până în clipa aceea, nimeni din grupul lor de șapte nu văzuse sau nu fusese văzut de o altă ființă umană. Ba chiar nu se văzuseră nici măcar pe ei înșiși.

În cea de-a doua parte a romanului, J, reîntors în oraș, pătrunde în lumea stranie și periculoasă a chikan-ilor, perverși care agresează femeile în public, masturbându-se în trenurile sau autobuzele aglomerate. A fost extrem de ciudat să privesc lumea prin ochii unor astfel de indivizi antisociali, care, în mod normal, mi-ar suscita doar repulsie și ură - însă Oe a reușit să-mi mențină interesul și obiectivitatea. Scriitorul pătrunde în psihicul lor și le desface, unul câte unul, mecanismele care îi împing spre această existență de perverși: curajul nebunesc amestecat cu teama că vor fi prinși și umiliți, necesitatea sentimentului de pericol, fără de care plăcerea lor se diluează, disperarea de a atinge statutul de chikan adevărat, care își asumă riscurile și nu este preocupat de siguranța proprie. Pentru J, care se simte departe de universul sexual dorit, începe o existență nouă și riscantă, în care dorința de a se pedepsi se îmbină cu pofta mistuitoare de plăcere. 

Nu uita că chikan-ii sunt și mai antisociali decât homosexualii. Probabil că ziua când homosexualitatea nu va mai fi considerată o infracțiune nu e departe, însă nu va veni niciodată ziua când perverșii să scape de incriminare. Și asta tocmai pentru că există oameni de genul tău, pentru care arestarea și pedeapsa sunt condiții fundamentale ale existenței tale de chikan. (pag. 89)

Dens și uneori criptic, aproape minimalist prin descrierea locațiilor și a personajelor, micul roman nu s-a dovedit a fi o lectură ușoară, în ciuda scurtimii lui - ba au rămas și unele paragrafe pe care nu le-am înțeles pe deplin. Lipsit de sentimentalism și de poezia iubirii, cu o abundență de detalii sexuale fără perdea, cu perverși și frustrați care se zbat înspre perfecțiune și autodistrugere, romanul a fost unul cât se poate de bizar. Dacă aș fi citit J. Ființa sexuală acum câțiva ani, cred că aș fi detestat din inimă personajele și subiectele atinse, mai ales că, în romanul lui Oe, femeile nu apar într-o lumină măgulitoare, ci sunt tratate mai degrabă cu misoginism. Ele sunt abuzate, sunt înșelate, sentimentele lor sunt călcate în picioare, iar J (și, implicit, autorul) le scoate la iveală urâțenia: nu doar chipurile urâte, respingătoare - pomenite adeseori -, ci și hidoșenia interioară, meschinăria, ghemul încâlcit de concepții aberante. 

Acum, când am căpătat o oarecare obiectivitate, cartea nu m-a revoltat, deși are un mare potențial în acest sens (o cititoare feministă o va rupe în bucățele, presimt). Am putut aprecia măiestria lui Kenzaburo Oe de a condensa idei și de a ascunde înțelesuri printre rânduri, felul în care structurează întâmplările și franchețea cu care abordează subiectele (probabil) tabu ale societății japoneze. J. Ființa sexuală a fost o lectură bizară, dar foarte interesantă, prin intermediul căreia am putut privi în culisele sexualității nipone și în psihicul unor indivizi antisociali și depravați. Însă, dincolo de spoiala șocantă a perversității, în povestea lui J regăsim singurătatea și alienarea, imposibilitatea de a găsi iubirea și plăcerea într-o viață simplă, normală, precum și căutarea sinelui în identități extreme. 

PS: Am rămas surprinsă când Kenzaburo Oe îl menționează la un moment dat pe Dinu Lipatti: În momentul recitalului la care fusese făcută înregistrarea, starea de sănătate a lui Lipatti era foarte proastă. Fusese ultima lui apariție publică. Murise două luni mai târziu în timp ce asculta Cvartetul în fa minor de Beethoven. (pag. 21)


Alte păreri la Răzvan, Coffee.


Editura: Polirom, 2014
Traducere: Roman Pașca
Număr de pagini: 124


35 de comentarii

  1. Draga Ema, sint surprinsa ca ai mai citit un roman de Oe la asa de scurt timp dupa celalalat. Eu recunosc ca nu ma atrage nimic la ele, ca subiect, dar poate o fi scriitura lui foarte grozava? Oricum la capitolul japonezi sint foarte, foarte in urma si pe linga. Nu stiu daca se pune un Murakam care nu m-a impresionati si un Kawabata abandonat. M-am spalat un pic pacatele cu nuvelele lui Yoko Ogawa anul trecut, dar atit. Ar trebui probabil sa aprofundez,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am rămas surprinsă, mai ales că alternez scriitorii, dar pur și simplu am fost curioasă să citesc o altă carte de Oe. Scrie bine, într-adevăr, dar cred că cel mai mult mă atrag subiectele abordate, mai ciudate, mai sumbre - probabil că nu vor fi pe gustul tău dacă nu te atrage nici premisa (nu-i nimic rău în asta, desigur).

      Dar parcă ai citit și Kobo Abe, nu? Îmi amintesc că mi-ai recomandat Femeia nisipurilor, sper să nu mă înșel. Nici eu nu stau foarte bine la capitolul literatură japoneză. Încă n-am citit nimic de Mishima, Inoue, Kobo Abe, Tanizaki sau Shūsaku Endō, care par a fi scriitori de bază. Murakami e mai ușor de plăcut și de înțeles, la fel ca Ogawa sau Banana Yoshimoto (iar Ishiguro sau Julie Otsuka trăiesc în alte țări). Nu știu cum e Ryū Murakami, dar pare a se încadra la „ciudați”. Mi-am propus să citesc măcar un roman de fiecare, problema este ce anume să aleg pentru început, ca nu cumva să îmi fac o impresie greșită. :)

      Ștergere
    2. Da, am uitat de Kobo Abe. Ce memorie ai tu, Ema! :))

      Ștergere
    3. :)) Memoria mea funcționează când vine vorba de titluri de cărți și nume de autori, că în rest...

      Ștergere
    4. Ce aberatie in text. Lamureste si pe alii. Chickanii aia cum agreseaza femeile daca ei doar se masturbeaza? Se intelege ca ei nu le ating. Asa ca ce fel de agresiune e aia pt ca daca nu le atinge inseamna ca nu e. Ei isi fac hand job pe ascuns ceva de genul, nu e nimic de inteles.

      Ștergere
    5. Dumneata ori n-ai citit cartea, caz în care ar fi mai înțelept să nu-ți dai cu părerea, fie ești un cititor foarte superficial. În ambele cazuri, tonul comentariului mi se pare deplasat. Bineînțeles că chikanii ating femeile. Iată ce scrie la paginile 68 și 71: „Cu o excitație aproape morbidă, și-a scos măciuca întărită printr-o deschizătură mică dintr-un buzunar secret al trenciului. A început s-o frece drăgăstos, temător și înverșunat de fundul fetei, peste haina ei portocalie. (...) Bărbatul între două vârste începuse să o liniștească pe fata cu haina portocalie pătată la fund, care plângea. Când a încercat să-i șteargă sperma cu batista lui cenușie, fata s-a apucat din nou să țipe.”

      Ștergere
  2. Citind doar Yoko Ogawa din literatura japoneza e ca si cum te-ai duce la munte si te-ai opri in barul de langa gara ca sa bei o bere :p

    4 stele suna promitator, Ema. Mai promitator decat notarea lui Cofee. Am sa o citesc si eu candva, dar nu acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai da, iti trebuie un impuls ca sa urci pe munte. Din fericire, mi-a placut mult Ogawa. A fost o bere buna.

      Ștergere
    2. Poate că subiectele abordate în J au fost prea ciudate pentru Coffee, sau poate că nu i-a plăcut stilul minimalist și mai criptic al lui Oe. A fost o carte stranie și incomodă, n-are cum să fie pe gustul tuturor. Dar sunt (aproape) sigură că îți va plăcea și ție. Mă bucur că nu intenționezi să o dai de pomană la biserică - oricum, te păștea o linșare sau o excomunicare, cel mai probabil. :))

      Nuvelele lui Ogawa sunt foarte faine, dar nici nu seamănă cu literatura clasică japoneză, care-i mai aparte și nu e gustată de toată lumea. Eu nu m-am lămurit încă în privința ei, dar vreau să încerc mai mulți autori înainte de a-mi face o părere. Până la urmă e o chestiune de gusturi, poți să nu rezonezi deloc cu stilul și cu subiectele autorilor japonezi, clasici sau contemporani.

      Ștergere
    3. Ai observat ca pe tema asta nu mi se pare nimic ciudat. Efectiv mi s-a parut extrem de bizara atmosfera, asa cum ai spus si tu. M-a enervat, stilul a fost criptic, dar extrem de fad si nici nu m-a interesat mentalitatea acestor indivizi antisociali.

      Ștergere
    4. Sa cititi, draga Rosu vertical, Ema si Cofee, celebra carte "Eu, motanul". Editura Nemira. Natsume Soseki. Binecunoscutul blogger Gabriel a scris cateva cuvinte referitoare la acest roman in anul 2011.
      http://noptisizile.blogspot.ro/2011/09/natsume-soseki-eu-motanul.html

      Ștergere
    5. @Coffee, nu mă refeream la temele sexuale, știu că nu ai probleme dintr-astea, ci la senzația generală lăsată de carte. M-am exprimat eu cam deficitar. Dap, e tare ciudată și ar pare sterilă la prima vedere, dar mie mi-a plăcut, cine-ar fi ghicit? :) Mi-a plăcut vagul mister din prima parte, zădărnicia și disperarea din a doua parte... Oricum erai tu curios cum va percepe o fată acest roman, dar poate că nu sunt eu cea mai potrivită pentru a-ți satisface curiozitatea. :P

      @Binecunoscutul blogger Gabriel: am contemplat de câteva ori cartea, dar nu sunt foarte convinsă că vreau să o citesc. E cam mărișoară, poate și asta mă reține. Mai degrabă anul acesta aș citi ceva de Mishima, Kobo Abe, Endo și Ryu Murakami.

      Ștergere
    6. A, mi se părea mie că am citit ceva de Natsume Sōseki - așa e, un roman scurt, Botchan (nu cred că e tradus la noi). A fost ciudat, mi se părea că lipsesc bucăți din el, dar povestea a fost interesantă. Cred că traducerea în engleză a fost de vină. Ar trebui să mă interesez dacă a apărut și la noi.
      Aaa, stai că am găsit: Botchan a apărut în 1988 la Univers! Iar „Eu, motanul” a apărut în 1975 cu titlul „Motanul are cuvîntul...” :))

      Ștergere
    7. Aberant. Si atunci femeile obsedate de sex cum sunt destule si in special nimfomanele care sunt niste perverse sexual ar trebui arestate. Nimfomanele sunt imorale si perverse asta e clar. Arest them

      Ștergere
  3. Ema, esti persoana cea mai potrivita pentru a emite o opinie, care iata ma surprinde foarte tare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Coffee - eu mă refeream la faptul că încerc să fiu, pe cât posibil, obiectivă. Poate că o altă cititoare va percepe cu totul altfel romanul lui Oe, pentru că are destul de multe aspecte deranjante pentru o femeie.

      Ștergere
  4. Nu m-ar surprinde sa iti placa si Ryu Murakami, am citit doar o carte si mi-a placut. Samuraiul lui Endo este excelenta mai ales pentru iubitorii de fictiune istorica.
    Celebrul blogger Gabriel are mereu recomandarj magice. Sa incercam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt foarte curioasă să citesc ceva de Ryu Murakami - „Audiția”, de exemplu, mă atrage ca un magnet și cred că o voi aborda în curând.
      Nu m-am hotărât ce carte să citesc de la Endo, poate aleg chiar „Samuraiul”, mersi de recomandare. Am „Scandalul” în bibliotecă, dar nu știu dacă este titlul cel mai potrivit pentru a începe. Auzisem că „Tăcere” ar fi o carte foarte bună.

      Ștergere
  5. Am citit de la Ryu Murakami tot ce a aparut in limba romana. 7 romane. Copii de aruncat este preferata mea. Dar si In supa miso.

    Va recomand si din punct de vedere gastronomic sa incercati o supa miso.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oau, deci ai citit integral traducerile celor doi Murakami, care cred că sunt foarte, foarte diferiți ca scriitori. Îi ziceam lui Coffee că mă atrage ca un magnet Audiția, așa că voi începe cu asta, dar cu siguranță voi încerca și titlurile recomandate de tine. Și o supă miso, dacă am ocazia. :)

      Ștergere
  6. Acum 2 ani, la Rotterdam, am vazut o colectie de schite ale lui Goya legate de atrocitatile razboiului. Erau EXTREM de clare reprezentarile. Desi ideea in sine mi s-a parut oribila, tot nu am rezistat sa nu inspectez fiecare desen in parte. Si nu erau putine.

    Ei dupa ce am citit recenzia ta, ma astept la un sentiment asemanator pentru aceasta carte, Pe cat suna de macabru: abia astept sa pun mana pe ea. :P

    Am o mica retinere, in ceea ce priveste autorii japonezi, ca sa spun drept. Desi Murakami imi place foarte mult, Kitchen de Banana Yoshimoto m-a cam lasat rece. Involuntar, ma cam astept sa fiu "blown away" de orice carte scrisa de un japonez. Asa ca e normal sa cam fiu dezamagita.

    In orice caz, excelenta recenzie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vera, mă bucur să regăsesc și la tine această fascinație pentru morbid și grotesc, pe care o am și eu. N-aș putea strivi niciun păianjen, dar astfel de subiecte mă atrag foarte mult, e aproape inexplicabil. Acum câțiva ani am avut ocazia să urmăresc etapele descompunerii unui șobolan care zăcea în fața Gării de Nord. Nu l-a ridicat nimeni, eu treceam în fiecare zi pe lângă el și mă opream de fiecare dată să observ evoluția trupului. În ciuda dezgustului, curiozitatea și atracția erau mai puternice. Așa că te înțeleg perfect. :))

      Cartea nu e nici pe departe dezgustătoare, dar abordează niște subiecte incomode pentru publicul feminin. Ok, poate e dezgustător cum se masturbează chikan-ii în spatele femeilor din metrou, însă depinde și de cât poate suporta fiecare cititoare. Pare o poveste rece la prima vedere, dar dedesubt se află un cazan clocotitor de sentimente.

      Mie mi-a plăcut Kitchen, dar din păcate am uitat cam tot ce se petrece în carte. Nu e drept să ai așa așteptări mari de la japonezi, sunt și ei oameni, au puteri limitate. :P Ia uite ce zice lumea, poate-l încerci pe Ryu Murakami, s-ar părea că are un mare potențial de a te zgudui. :)

      Ștergere
    2. Evident stiu si eu ca "nu e corect", dar atat de mult m-a impresionat "Padurea Norvegiana" pe vremea cand am citit-o prima data (desi ma asteptam sa nu-mi placa)...

      Ma asteptam tot la ceva inedit, si de la Kitchen. Nu mi-a displacut, dar nici atat de grozav cum spuneau recenziile nu mi s-a parut.

      Ștergere
    3. Mda, nu prea găsești un echivalent pentru Murakami nici în literatura japoneză, nici în cea universală, sau poate există și sunt eu prea adormită acum pentru a-mi aminti (momentan îmi beau cafeaua :)). Trebuie să te pregătești pentru o experiență diferită în ceea ce-i privește pe alți scriitori japonezi. Și în cazul meu e la fel. Mai am destui autori de testat, poate îmi vor plăcea, poate nu...

      Ștergere
  7. Ryu Murakami zici. :)

    E cel putin ciudat si ti-as recomanda sa ai grija la Auditie ca e hardcore rau de tot. :) Eu am citit tot ce s-a tradus de el (cred ca am si scris pe blog despre toate, nu-mi aduc aminte) si daca ar fi sa-ti recomand ceva atunci ti-as recomanda Copii de aruncat - o capodopera a literaturii contemporane, dupa mine.

    Pe scurt:

    De evitat Ecstasy.
    Albastru nemarginit, aproape transparent - un fel de Trainspotting japonez, interesant doar pentru cei care citesc literatura cu si despre drogati.
    In supa Miso - socant, intens, violent. o poveste rapida si agresiva care te poate pune pe ganduri negre cu privire la felul oamenilor de a fi.
    Piercing - cam din aceeasi categorie cu Auditia - tre' sa ai stomac, inima, adica toate organele bine asezate in corp ca sa poti citi cartile
    Hituri celebre ale epocii Showa - o nebunie de carte in care parca Tarantino scrie cu Palahniuk o carte la betie

    Astept sa vad daca chiar te apuci de Ryu :P :)



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaa, păi mă determini să mă apuc chiar acum de Ryu Murakami! :)) Mulțumesc tare mult pentru trecerea în revistă a titlurilor, Răzvan. Din scurtele tale descrieri, pare genul de scriitor ciudat care mă atrage. Acum să vedem dacă îmi și place, pentru că îmi amintește cumva de Pianista lui Jelinek - iar cartea asta ciudată nu prea s-a încadrat în preferințele mele.

      Ok, văd că și tu și Gabriel spuneți că v-a plăcut extrem de mult Copii de aruncat, deci o pun pe lista de must-read. Acum să vedem totuși cu ce încep, Audiția sau În supa miso, pentru că hotărârea mea a început deja să se clatine. Oricum, presimt că le voi citi pe amândouă într-un interval de timp scurt.

      Am găsit articolul tău, văd că ai scris despre toate titlurile la un loc. Revin după ce citesc prima carte de Ryu Murakami, ceea ce se va întâmpla curând. :)

      Ștergere
    2. Pianista mi s-a parut capodopera pe langa Albastru nemarginit, aproape transparent.

      Ștergere
    3. De acord cu Coffee: Pianista este mult mai aproape de statutul de capodopera decat Albastru nemarginit...

      Mai bine sa incepi cu Auditia, desi pe ambele le poti da gata intr-o singura seara pentru ca scrie foarte usor, in comparatie cu Oe pe care trebuie sa-l citesti cu mare atentie datorita ermetismului si a mesajelor bine ascunse printre randuri. Te tin in priza si nici nu-ti dai seama cand le-ai terminat. Daca ai curajul necesar si-ti plac scriitorii ciudati, atunci nu mai sta pe ganduri! Da-i drumul la Auditie :)

      Ca si autori cu imaginatie bolnava bogata, Jelinek se poate lua de mana cu Ryu, fara nicio problema, si pot sa duca linistiti trena unora precum Palahniuk si Sorokin :D

      Ștergere
    4. Pianista m-a bântuit multă vreme și am recunoscut conștient că e o carte bună, însă nu pot spune că mi-a plăcut foarte mult. Am înghițit povestea cu noduri și chiar a reușit să mă deprime.
      Ha, am început aseară Audiția, dar am citit abia o treime din carte. Într-adevăr, se citește foarte ușor. Încă n-au început chestiile groaznice, să vedem ce mă așteaptă...

      Ștergere
  8. Eu am citit Albastru nemargit si nu mi-a placut deloc la acea vreme. M-am hotarat atunci sa nu mai incerc nimic de la acest autor, dar comentariile de aici m-au pus pe ganduri. Oe mi-a placut, Jelinek la fel, deci acum nu stiu ce sa fac cu Ryu.

    http://lorelleiciteste.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai putea să încerci o altă carte de Ryu Murakami, poate chiar una dintre cele recomandate mai sus - de exemplu, Copii de aruncat. Sau poate autorul nu este pe gustul tău, pur și simplu. Nu știu cum e cartea citită de tine, dar eu am terminat de citit Audiție și autorul nu m-a impresionat cine știe cât, dar m-a intrigat îndeajuns de mult pentru a mai încerca și alte romane - măcar În supa miso și Copii de aruncat.

      Ștergere
  9. Buna seara,i-mi poate recomanda si mie cineva o librarie unde as putea gasi Copii de aruncat de Ryu.Mentionez ca sunt din Bucuresti.Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că se mai găsește în librării, cartea este epuizată la editură. Să sperăm că va fi reeditată. Până una-alta, o puteți căuta la anticariatele on-line sau o puteți împrumuta de la Biblioteca Metropolitană.

      Ștergere
    2. Multumesc mult, o seara frumoasa.

      Ștergere
    3. Am luat in schimb Piercing, l-a citit cineva?.Din ce am vazut eu ar fi interesant.

      Ștergere

Un produs Blogger.