Și v-am spus povestea așa - Florin Bican

marți, 27 octombrie 2015


Lectura cărții lui Florin Bican este o metodă bună de a afla ce mai face copilul din voi: cât își mai amintește din basmele citite de părinți sau bunici? În ce măsură îl mai amuză isprăvile de pomină care l-au încântat odinioară? O carte cu povești pentru copii de orice vârstă, care plusează prin comentarii mucalite și ironii înțepătoare la adresa societății românești contemporane - camuflate printre rânduri spre deliciul cititorilor adulți -, Și v-am spus povestea așa a fost pentru mine o lectură extrem de simpatică și amuzantă. Uitasem o mare parte din poveștile reunite în această carte, nu mai țineam minte care este istoria lui Harap Alb sau cea a Spânului, cu cine se combinase Ileana Cosânzeana sau fata Împăratului Verde - și am aflat, cu această ocazie, că lumea basmelor românești este, în fond, o mare familie, în care toți eroii, antieroii și frumoasele locuiesc într-un plan temporal comun, laolaltă cu bidiviii înzestrați cu puteri miraculoase. Căci, de fapt, caii sunt cei care repovestesc, din punctul lor de vedere, istoriile binecunoscute - după cum indică și subtitlul cărții, Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși
4

Suntem deja uitarea ce vom fi - Héctor Abad Faciolince

miercuri, 21 octombrie 2015


Tare mi-e teamă că-mi vor lipsi cuvintele potrivite pentru a vorbi despre Suntem deja uitarea ce vom fi, care m-a impresionat profund și a devenit una dintre cărțile mele preferate. E clasica stare de derută pe care mi-o dă o carte excelentă: nu știu despre ce să vorbesc mai întâi, pentru că totul mi se pare important, nici ce citate să aleg, pentru că sunt prea multe. De obicei nu vreau să influențez pe nimeni cu părerile mele, însă de această dată mai că aș vrea să spun: luați cartea lui Héctor Abad Faciolince și citiți-o! Este o poveste adevărată, incredibil de puternică și emoționantă, scrisă într-un stil minunat: povestea unui om care a murit pentru idealurile sale, un erou modern sacrificat pe altarul păgân al violenței și corupției din Columbia anilor 1980: medicul Héctor Abad Gómez, tatăl scriitorului, care a fost asasinat în Medellín în august 1987, la vârsta de 66 de ani. 
8

Dansatoarea din Izu (Yasunari Kawabata) & Onoarea pierdută a Katharinei Blum (Heinrich Böll)

sâmbătă, 17 octombrie 2015


Humanitas, 2008, 224 pag.,
trad. Flavius Florea

Dansatoarea din Izu - Yasunari Kawabata


Prozele care alcătuiesc volumul Dansatoarea din Izu s-au dovedit o experiență mai degrabă neplăcută: deși au fost două-trei povestiri cu care am rezonat, altele au reușit să mă deprime, iar una, în mod special, mi s-a părut îngrozitoare. Citind cartea lui Kawabata, m-am simțit precum un cititor superficial și neinițiat, care s-a aflat la picioarele unei lucrări complexe, pe care nu a fost în stare să o înțeleagă. Mai mult, am îngăduit slăbiciunilor mele să îmi influențeze percepția scriiturii lui Kawabata, judecând-o și condamnând-o pentru senzațiile inconfortabile sau de-a dreptul insuportabile pe care mi le-a trezit. 

Nu există nici măcar un singur suflet fericit în această colecție de proză scurtă, care abordează teme precum alienarea și singurătatea, pierderea și lipsa, decepția sau cruzimea. Soția unui om de știință, care este obsedat de dorința de a avea copii, este nefericită în căsnicie și se simte atrasă de o fată mult mai tânără; un bărbat, literalmente în flăcări, este adus într-un spital plin de muribunzi, fiecare cu propria poveste dezolantă; o fată părăsită de iubit vorbește cu sufletul acestuia după ce el a murit; supraviețuitori ai războiului, înfometați și lipsiți de adăpost, nu își mai pot găsi locul într-o Japonie ce abia a ieșit din război; o văduvă își amintește cum proiecta lumea într-o oglindă, spre alinarea soțului ei aflat pe patul de moarte.
11

Parohia - Dan Coman

luni, 12 octombrie 2015


Tare stranie și faină a fost cartea asta! Sensibilitatea, cruzimea, umorul (de multe ori absurd), fantasticul, sexualitatea și poezia se amestecă într-o poveste care pe mine m-a fascinat. Nu cred că aș fi citit prea curând Parohia lui Dan Coman dacă nu o lăuda Roșu vertical și dacă Ionuca nu-mi dădea impulsul final - spre nemulțumirea lui Vio, care vrea să ne convingă pe toți să citim Căsnicie (vine și vremea ei, stai liniștită, Vio!). Eu una n-am putut rezista prezentării Ionucăi (Ce personaje stranii, ce lume cu susu-n jos, ce scene incredibile!), care s-a dovedit întru totul adevărată, dar cea care m-a cucerit de la primele pagini a fost scriitura lui Dan Coman, cu precădere ritmul minunat pe care îl au frazele lui. Știam că este poet, am și ascultat într-o seară câteva poeme care-i aparțin, însă nu mă așteptam ca proza lui să fie atât de armonioasă și melodioasă, cu un ritm atât de natural și distinct. Întreaga lectură a fost pentru mine o încântare - ba, uneori, a căpătat accente aproape magice prin imaginile stârnite de cuvinte. Și nu, nu cred că Dan Coman a scris această carte pentru publicul feminin.
20

Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry - Rachel Joyce‎

marți, 6 octombrie 2015


Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry mi-a trezit o poftă grozavă să-mi iau picioarele la spinare și să plec în lume. Pe jos, cum altfel? :) M-am surprins cu gândurile aiurea în timpul lecturii, imaginându-mi cum aș străbate la pas toată Transilvania, vizitând castele și biserici fortificate - un vis din copilărie, care nu s-a materializat niciodată. Nu m-aș mira ca măcar un om dintre miile (milioanele?) care au citit romanul lui Rachel Joyce să fi plecat într-adevăr pe jos spre o destinație oarecare, căci povestea lui Harold are ceva care însuflețește și parcă-ți dă o pereche de aripi. Trebuie, totuși, să ai un scop la capătul drumului, ceva pentru care să lupți, cum a avut și protagonistul - altfel, dificultățile își vor spune repede cuvântul, uzând voința și puterea de a merge mai departe. Chiar credeți că e floare la ureche să mergi pe jos sute de kilometri? După cum spune un personaj al cărții, uneori tocmai lucrurile simple se dovedesc a fi cel mai greu de realizat.
7

Tăiţei chinezeşti (Ma Jian) & Doctor Glas (Hjalmar Söderberg)

vineri, 2 octombrie 2015



Curtea Veche, 2009, 232 pag.,
trad. Roxana Rîbu

Tăiţei chinezeşti - Ma Jian


Mi-a plăcut surprinzător de mult cartea scriitorului chinez Ma Jian (publicată în 1991), care conține zece capitole-povestiri legate între ele prin același cadru spațio-temporal și câteva personaje comune. Unele istorii au o puternică amprentă suprarealistă, iar majoritatea sunt absurde, cu un umor negru pătrunzător. Nu știu cum de am uitat de cartea aceasta când am alcătuit lista cărților bizare, însă o voi include cu siguranță în partea a doua a listei.

O satiră a societății chineze din perioada politicii porților deschise - instituită de Deng Xiaoping în 1978 -, Tăiţei chinezeşti cuprinde o colecție interesantă de personaje: scriitorul ratat care visează la marele său roman, dar, în schimb, este nevoit să scrie despre așa-zișii eroi ai societății comuniste; donatorul de sânge profesionist, care s-a îmbogățit profitând de beneficiile ocupației sale; actrița geloasă care vrea să se răzbune pe iubitul ei prin înscenarea unui suicid dintre cele mai bizare; tânăra femeie pe care nimeni nu o mai consideră virgină din cauza sânilor ei uriași; un câine vorbitor și filozof, care încearcă să îi demonstreze unui interlocutor uman că specia canină este superioară oamenilor.
8
Un produs Blogger.