luni, 28 septembrie 2015

Thornton Wilder - Puntea Sfântul Ludovic (The Bridge of San Luis Rey)



Cred că n-aș fi ajuns prea curând la romanul lui Thornton Wilder, The Bridge of San Luis Rey - care a primit Premiul Pulitzer în 1928, la un an după publicare* -, dacă nu l-aș fi descoperit în lista prietenilor de pe Goodreads. Ediția publicată la noi prin 1968, sub numele de Puntea Sfântul Ludovic, nu se mai găsește decât prin biblioteci sau anticariate, dar cu greutate. Dacă ar fi după mine, aș reedita acest scurt roman chiar mâine, pentru că este o mică bijuterie care merită să stea din nou pe rafturile librăriilor. Eu l-am citit în engleză, iar uneori m-am lovit de unele formulări mai ciudate, explicabile probabil prin vechimea cărții - însă, în cea mai mare parte, povestea lui Wilder pare la fel de proaspătă și astăzi, fiind pe cât de concentrată și interesantă, pe atât de profundă prin implicațiile sale.

*Am eu o slăbiciune pentru numărul 10 și, sub impulsul unei presimțiri, am făcut calculele necesare, ajungând la concluzia că romanul a fost al zecelea care a primit premiul Pulitzer, iar 1+9 și 2+8 fac tot 10. :D 

vineri, 25 septembrie 2015

Câteva romane SF



Omul demolat - Alfred Bester


Omul demolat, publicat în 1952, a fost primul roman science-fiction care a primit Premiul Hugo, în 1953. Fără să fiu o fană a genului SF, cartea lui Alfred Bester mi-a plăcut foarte mult, pentru că e plină de acțiune și răsturnări de situație, fiind mult mai captivantă decât un roman polițist. Ceea ce mi-a plăcut mai puțin au fost unele dialoguri care mi s-au părut superficiale și simpliste, nepotrivite unui roman care, în cea mai mare parte, a fost inteligent și plin de imaginație. Evenimentele au loc într-un viitor în care nu a mai fost comisă nicio crimă premeditată de șaptezeci de ani, căci gândurile oamenilor, ba chiar și lucrurile care sunt ascunse adânc în subconștient, pot fi citite de către Telepați (ideea de bază a cărții mi-a amintit de filmul The Minority Report).

marți, 22 septembrie 2015

Viața mea printre cărți (X)



Când toată lumea s-a întors din concediu, noi abia ne-am urnit. A fost o plecare în pripă, cu bagaje făcute pe la 11 noaptea, cu informații adunate doar pe jumătate, cu puține ore de somn și câteva drumuri rătăcite până am ajuns la destinație - insula Zakynthos. Am încercat să las în urmă povestea cu plagiatorii și editurile, care mi-a dat peste cap tot programul și m-a consumat mai mult decât ar fi fost cazul. Prima ocazie de a mă desprinde de viața din București mă aștepta chiar lângă ușa camerei de la pensiune: niște teancuri generoase de cărți, majoritatea în limba engleză, aruncate în dezordine într-un ungher al curții, de parcă așteptau să fie duse la reciclat. Pentru moment, chiar am crezut că sunt cărți care urmează să fie aruncate și deja mă vedeam cu portbagajul plin ochi la întoarcere, dar apoi am aflat că acel colț e un soi de bibliotecă pentru oaspeți, cel mai probabil volume uitate sau lăsate în urmă de alți turiști.

joi, 17 septembrie 2015

Plagiatul în blogosferă - un fel de epilog la episodul al doilea




M-am tot gândit dacă are rost să scriu acest articol, vorbind despre ce s-a mai întâmplat în legătură cu cele două cazuri de plagiat din blogosferă, despre care am scris aici. Între timp, cineva mi-a atras atenția că „plagiat” este un termen incorect pentru ceea ce au făcut cei doi bloggeri - căci trebuie folosit strict în domeniul academic și nu are semnificație pe net, unde orice scrii devine, odată on-line, o copie care se multiplică de fiecare dată când pagina respectivă e deschisă de cineva. Mi s-au oferit și termeni alternativi, potriviți mediului: șuteală, furăciune, ciordeală, împrumut - dar și „ciupeală”, cum am aflat că a fost termenul folosit pentru admonestarea lui Andrei Cioată: i-am scris lui Andrei acum două zile și i-am transmis că dacă face parte dintr-o comunitate sau dacă își asumă apartenența la ea, nu e ok să ciupească textele colegilor de breaslă.

duminică, 13 septembrie 2015

Plagiatul în blogosferă, partea a doua



Aseară, Dana de la Bookish Style m-a anunțat că și-a recunoscut câteva idei și fraze într-un text de pe blogul lui Andrei Cioată. Dana a scris despre asta pe Facebook, dar sper că va scrie un articol și pe blogul ei. Cred că vă mai amintiți de acest tânăr de nădejde al blogosferei, dacă ați citit episodul 6 din „Viața mea printre cărți”, unde s-a stârnit o întreagă discuție despre textele furate. Acum sunt surprinsă și dezamăgită, pentru că băiatul părea să regrete sincer cele întâmplate, ba și-a cerut scuze chiar pe blogul personal, cu promisiunea de a nu mai face așa ceva în vecii vecilor. Ei, iată că a recidivat. 

Să fim surprinși au ba? Atitudinea lui Constantin Piștea, care mie mi s-a părut prea vehementă la momentul respectiv, s-a dovedit a fi cea corectă în astfel de situații: dacă ar fi avut caracter, Andrei Cioată ar fi luat-o de la zero pe un blog nou, și-ar fi învățat lecția și cu siguranță nu ar fi recurs la aceleași metode pe viitor. Cum bine a zis Stela atunci, „mai gravă decît greșeala este perseverența în greșeală”, așa că de data aceasta Andrei nu mai are nicio scuză (ne putem șterge la fund și cu cele de dinainte).

joi, 10 septembrie 2015

Marina Stepnova despre ”Femeile lui Lazăr”, literatură și scris



Marina Stepnova (foto: arhiva personală)
Am auzit de cartea ei înainte de a-i cunoaște numele - nume care, la vremea aceea, nu însemna nimic pentru mine. Femeile lui Lazăr, cel de-al doilea roman al Marinei Stepnova (care nu se consideră, cel puțin nu încă, o scriitoare adevărată), s-a dovedit a fi o experiență cu totul deosebită. M-am îndrăgostit de scriitura savuroasă și densă, de poveștile complexe țesute cu sensibilitate, umor și inteligență, de cuvintele cu o putere aproape magică de a stârni imagini și senzații. La un moment dat, două personaje secundare s-au dovedit a fi părinții scriitoarei, astfel că, învinsă de curiozitate, mi-am luat inima în dinți și i-am scris pe Facebook. Marina Stepnova a fost neașteptat de amabilă și comunicativă, răspunzând la toate întrebările mele, chiar dacă a fost nevoită să o facă în engleză. Ideea unui interviu a venit apoi în mod spontan, și iată-mă muncindu-mi creierii pentru a găsi niște întrebări îndeajuns de bune. Mi-aș fi dorit să ne aflăm față în față, pentru că din răspunsurile ei au răsărit alte și alte întrebări (cum ar fi aceea dacă primirea unui premiu important i-ar confirma statutul de scriitor), pe care mă abțin să le pun acum - altfel interviul acesta nu s-ar mai finaliza niciodată. Cine știe, poate ne vom întâlni la un moment dat, când se va împlini dorința Marinei de a locui câteva luni la București - iar atunci sper să aibă răbdare pentru toate întrebările mele, căci, între timp, numele ei a căpătat o greutate și un sens pentru mine. Nu știu dacă ați citit deja ”Femeile lui Lazăr”, dar eu vă îndemn să deschideți cartea, oriunde o veți găsi, și să citiți primele pagini: poate romanul acesta chiar a fost scris pentru voi.

miercuri, 9 septembrie 2015

Marina Stepnova on The Women of Lazarus, literature, life and writing



Marina Stepnova (photo: personal archive)
I heard about her book before knowing her name - a name which, at the time, meant nothing to me. The Women of Lazarus, the second novel of Marina Stepnova (who doesn't consider herself a writer, at least not yet) proved to be a surprising and special experience for me. I fell in love with her dense and savory writing, with her carefully-wrought stories filled with tenderness, humor and witty remarks, with her words infused with an almost magical power of arousing images and emotions. At some point in the book, two of the secondary characters turned out to be the writer's parents; thus, overcome by curiosity, I decided to write to her on Facebook. Marina Stepnova proved to be unexpectedly affable and communicative, answering all my questions, although she had to do it in English. The idea of an interview came spontaneously, and there I was, wrecking my brains, trying to find some good enough questions for the occasion. I wished we were face to face, because her answers arose more questions (like whether receiving an important literary award would validate one's identity as a writer) which I abstained from asking, as this interview would have never come to an end. Who knows, maybe we'll meet someday, when Marina's wish to live in Bucharest for a couple of months will come true - and then I hope she'll have enough patience for all my questions, as her name has acquired weight and significance for me in the meantime. I am not aware if you've already read "The Women of Lazarus", but I encourage you to open the book, wherever you might find it, and read a couple of pages: maybe this novel was meant for you, after all.

miercuri, 2 septembrie 2015

Cărți bizare (I)





Am câteva ore la dispoziție în care aș putea scrie ceva pentru blog, pe care l-am neglijat în ultima vreme. Viața mea printre cărți? Nu mi s-a mai întâmplat nimic deosebit sau măcar amuzant de la ultima dare de seamă. Un articol despre literatura românească, cum vorbisem cu Anca? Nu îmi ajunge timpul [LE: haha, ce glumă! Nu mi-a ajuns nici pentru lista asta]. M-am hotărât, așadar, să scriu despre cele mai bizare cărți pe care le-am citit până acum. 

Poate v-ați lămurit deja că am o slăbiciune pentru poveștile ciudate, pentru istoriile morbide și grotești; dacă mai au și o acțiune complicată și confuză, care îmi face creierii pilaf în încercarea de a-i da de capăt, cu atât mai bine. Majoritatea acestor cărți m-au bântuit zile în șir sau chiar luni, prin atmosfera lor intensă și stranie, prin întrebările cu care am rămas în urma lecturii. Nu doar că sunt bizare, dar majoritatea sunt și excelent scrise, cu subiecte care dau de gândit - iar multe dintre ele se încadrează și la categoria mea preferată, cărți mai puțin cunoscute care merită citite.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...