miercuri, 27 aprilie 2016

Viața mea printre cărți (XI) // Aventuri prin lumea cărtăresciană


Ezitam să urc, dar până la urmă am urcat. Mulțumesc, Ramona, pentru poză. :)

Pe la începutul lunii martie, am căutat o parte din locurile despre care se vorbește în Nostalgia și Orbitor. Aripa stângă, iar într-una din zile am avut o experiență tare interesantă, la care mă gândesc și acum cu o undă de entuziasm. În timp ce lucram la articol (pentru seria „Pe urmele cărților”), mi-am dat seama că ceea ce aveam de povestit s-ar potrivi mai degrabă la „Viața mea printre cărți”. Locurile în care am ajuns și poveștile care le însoțesc nu vor mișca, probabil, nicio coardă în sufletul celor care nu au citit aceste cărți sau al celor care nu au fost subjugați de atmosfera lumii cuprinse în paginile lor - o lume atât de banală, în fond, dar aureolată de un farmec aparte, care m-a însoțit în peregrinările mele prin dimensiunea palpabilă a scrierilor lui Mircea Cărtărescu.

vineri, 22 aprilie 2016

Atlasul continentelor încețoșate - İhsan Oktay Anar



Mi-am dorit de multă vreme să citesc Atlasul continentelor încețoșate de İhsan Oktay Anar, o carte mai puțin cunoscută la noi, care părea să fie exact pe gustul meu. Nu bănuiam, însă, că romanul îmi va întrece toate așteptările, dăruindu-mi câteva ore de lectură intensă, în care am trăit într-o lume la granița dintre istorie, oniric și imaginar. De la legenda copilului ale cărui vise se preschimbă în realitate, la povestea orașului în care se găseau exact 51 de cartofori, de la incursiunea în universul cerșetorilor din Konstantiniye la răzmerița copiilor care prădau prăvăliile cu jucării, cartea a fost o călătorie extraordinară prin lumea basmelor orientale, un melanj foarte reușit de fapte istorice, istorisiri cu iz de legendă, noțiuni de alchimie, elemente fantastice și o filozofie lejeră, care pleacă de la conceptul lui René Descartes, Cogito ergo sum. Ca să nu mai spun că am stat cu sufletul la gură în unele momente pline de mister și tensiune, ca și cum m-aș fi delectat cu cea mai captivantă carte de aventuri.

luni, 18 aprilie 2016

Foamea - Knut Hamsun



Foamea a fost prima mea întâlnire cu proza lui Knut Hamsun, o întâlnire mult amânată, de teamă că această carte se va dovedi o experiență apăsătoare și extrem de tristă. Fără să știu prea multe despre subiect, ci doar că romanul a fost inspirat, în parte, de viața autorului norvegian, titlul a fost de ajuns pentru a-mi imagina scenele și stările insuportabile pe care mi le va trezi un om chinuit de foame - stări nu foarte diferite de cele prin care m-a trecut în copilărie povestirea „Dragoste de viață” de Jack London.

Este ceva extrem de ciudat și oarecum respingător în a fi martor la suferința unei alte ființe, redată meticulos pe zeci de pagini, ca și cum autorul a fost mânat de o plăcere ascunsă și perversă. Cartea înfățișează o realitate cunoscută de mulți, deși nu de noi și nici de cei care ne sunt apropiați, rămânând, astfel, undeva la periferia cunoașterii noastre, un lucru abstract pe care îl știm doar în teorie și aproape niciodată din practică, poate cu excepția scurtelor perioade de post sau de dietă la care ne supunem cu bună știință, fără a fi forțați de împrejurări asupra cărora nu avem nicio înrâurire. 

marți, 12 aprilie 2016

Să bați din palme cu o singură mână - Richard Flanagan



A doua întâlnire cu Richard Flanagan a fost mai degrabă dezamăgitoare: după ce Cartea cu pești a lui Gould m-a bulversat prin povestea incredibilă și prin scriitura hipnotică (ziceam atunci că „unele pasaje sunt adevărate opere de artă, în felul cum autorul îmbină cuvintele, sensul, ritmul, muzicalitatea”), romanul Să bați din palme cu o singură mână a fost o lectură călâie, care nu m-a impresionat prin ceva anume - nici prin poveste, nici prin personaje, nici prin scriitură -, nefiind totuși o carte proastă, pe care s-o abandonez. 

Să bați din palme cu o singură mână cuprinde istoria unei familii de imigranți sloveni, sosiți în Tasmania la mijlocul secolului XX. Este o poveste tragică, extrem de tristă, în care puținele raze de optimism și bucurie sunt înăbușite invariabil de câte o nenorocire sau o suferință, iar finalurile fericite par să lipsească cu desăvârșire. Cu toate acestea, este un roman care vorbește despre marile forțe umane iraționale: puterea distructivă a răului și puterea izbăvitoare a dragostei

marți, 5 aprilie 2016

Cum să aleg o carte de cinci stele



Vorbesc cu mine acum, dar poate că ceea ce voi scrie va fi de folos și altora. Am intrat săptămâna trecută pe pagina mea de Goodreads și am observat un lucru oarecum neobișnuit: citisem, la rând, trei cărți pe care le notasem cu cinci stele. În fine, nu toate trei au fost de cinci stele „pline”, însă cărțile mi-au plăcut atât de mult, încât am rotunjit nota până la cinci (oricum, chestiunea asta cu notarea e tare relativă - despre acest subiect a scris mai demult Laura). 

Am început să mă întreb dacă am mai citit vreodată, la rând, trei cărți cărora le-am acordat notă maximă. Și am continuat firul gândurilor, întrebându-mă cum ar fi să citesc nu trei, ci chiar zece cărți de cinci stele, una după alta? Mi-am dat seama că nu este deloc imposibil, deși poate fi, cu siguranță, o provocare imprevizibilă. Să ne înțelegem, totuși: nu ar fi vorba de o vânătoare de trofee, ci pur și simplu de zece cărți care se vor dovedi excelente. Am mai fost întrebată: Cum îți alegi cărțile pe care le citești? Acum mă întreb eu: Cum aș putea să aleg următoarele șapte cărți pentru ca toate, dar absolut toate, să fie lecturi favorite? (până am reușit să termin acest articol, am stricat feng shui-ul cu o notă de trei acordată cărții lui Flanagan - „Să bați din palme cu o singură mână” -, presimțind, oricum, că nu va fi o lectură de cinci stele)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...